Legat de sărbătorile pascale mă leagă câteva amintiri olfactive. Pentru că, de cele mai multe ori, de Paște mâncam preparate delicioase gătite de bunica mea. Așadar, Paștele este puternic legat de mirosul de cozonac, pască, biscuiți de casă și pomi înfloriți. De Paște era cald, soare, liniște, iar cozonacii și pâinea de casă erau coapte la cuptorul de lut din curtea bunicii. Toată ulița era invadată de mirosul prăjiturilor și, deși nu era singura cu astfel de cuptor, pun pariu că ale ei erau cele mai bune.

De câțiva ani scriu istoria cu pasca de casă

Așadar, de câțiva ani scriu istorie cu pască dulce cu aluat de cozonac. Pentru că mama nu obișnuia să facă pască, decât foarte rar, am început să o prepar eu. Cumva ca să mă reinventez și să „inventez” propria mea tradiție de Paște. Iar pentru această tradiție, am făcut săpături și m-am documentat, astfel încât să găsesc cea mai bună rețetă, rețetă de pască pe care pot să o prepar și eu. Și să-mi și reușească.

După căutările de rigoare, după ce am pregătit pasca cu brânză și stafide (o rețetă clasică, simplă), am deja câteva sfaturi pentru tine. Sfaturi dacă faci pentru prima dată pască sau ai mai făcut și ți-a eșuat. Dacă deja ești expert, poți să-mi lași rețeta ta.

Rețeta mea de pască cu brânză și stafide

Pasca cu brânză și stafide mi se potrivește. E o rețetă ușoară dar și ușor de făcut, tocmai pentru că aromele ingredientelor se simt plăcut. Prea multe ingrediente mi-ar fi dat emoții prea mari, că nu mi-ar ieși.

Eu am ales să fac o pască cu aluat de cozonac. Știu că se face și pască fără aluat, dar tocmai aluatul mi se pare că face casă bună cu umplutura moale. e un echilibru delicios.

Pasca Băneasa în construcție

Pentru aluat am mers după o rețetă de cozonac tradițional, cu făină pentru cozonac Băneasa, cu ouă întregi, aromă de vanilie și lămâie. Pentru umplutură, am folosit brânză proaspătă de vaci, aproximativ 500 g, smântână grasă 300 g, zahăr 150-200g, zahăr vanilinat, esență de vanilie, 100 g de stafide aurii lăsate câteva ore în esență de rom, 2 linguri de griș sau 2 linguri de făină Băneasa.

Pasca Băneasa- rezultatul final

Am pus un „pat” de aluat de cozonac, am turnat umplutura, apoi am creat marginile și decorul, o cruce împletită. La decor nu m-am priceput niciodată, însă gustul a fost foarte bun.

Și pentru că vorbeam de sfaturi, ține minte că, pentru un succes garantat trebuie să…

  • …folosești ingrediente de calitate. Pentru deserturi e importantă făina. Eu am folosit făina Băneasa, atât pentru pască, iar pentru cozonac am folosit făina 000 pentru cozonac de la Băneasa. Aici se includ și ouăle proaspete, lapte integral proaspăt.
  • …ai ingredientele calde. Atât ouăle, laptele, cât și drojdia, dacă e drojdie proaspătă.
  • …făina cernută. În felul acesta te asiguri că aerul pătrunde în aluat, iar acesta va crește frumos.
  • …ai răbdare. Aluat necesită, în general, timp și răbdare.
  • …ai și instrumente necesare care să te ajute în bucătărie. Eu apelez, fără remușcări, la robotul de bucătărie. Cât robotul amestecă și frământă aluatul sau umplutura pentru pască, eu beau o cafea.

Dacă te înarmezi cu ingredientele necesare, de calitate, rețeta în dreapta, nu ai cum să dai greș. Așa cum am procedat și la mucenici sau pastele de post, Băneasa mi-a fost de mare ajutor.

Și pentru că pasca a fost delicioasă (deja s-a consumat jumătate), a apărut și la ziar!

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2023, proba 10.

De cătă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *