„O punte spre cer” a venit ca o provocare pentru mine, pentru că e prima carte pe care o citesc, carte în care este abordată cultura și istoria chineză. M-am gândit, având în
vedere că nu cunosc nimic depre Istoria Chinei, că va fi o carte greu de urmărit și de înțeles ceva, că va fi plictisitoare și că voi citi chineză, la figurat, bineînțeles.
Numai că am avut o surpriză plăcută…
Cartea „O punte spre cer” este apărută la Editura Integral, în anul 2019 și este tradusă din limba chineză de Ionela Prodan. O găsiți pe stoc la cei de la editură și este o ocazie bună să vă (re)îmbogățiți cunoștințele despre China și a ei istorie.
Subiectul romanului „O punte spre cer”
nainte de toate țin să menționez faptul că acest roman se bazează pe fapte reale, cel puțin cele legate de istoria Chinei, legate de numele Împăraților, a unor politicieni, a orașelor și a fluviilor, a notelor istorice ce au condus la schimbarea regimului politic.
Romanul spune povestea Chinei Imperiale și cum aceasta devine republică. Este un roman despre ambiție, curaj, determinare, sacrificiu, perseverență; despre sărăcie, bogăție, bani și relația dintre ele.
Tot în acest timp, Ta Tung, fiul unui pescar, învață să trăiască pe cont propriu…
„O punte spre cer”-începutul și sfârșitul
La vremurile descrise pe parcursul romanului (1879-1912), perioada de trecere de la China Imperială la China ca republică, multe fapte de corupție, ilegalități, nedreptăți se întâmplă sau se trec cu vederea. China este un paradis al hoților, al negustorilor necinstiți, al crimelor și imoralităților, așa că o revoluție este imediat necesară.
Romanul începe cu povestea unui mare filantrop, Li Ming, convins că dacă va face acte de caritate binele i se va întoarce înzecit. El și soția sa își doreau să aibă un copil, băiat de preferat. Marea lui operă de caritate se materializează într-un pod măreț, pod care va ajuta pe localnicii din satul Meijiandu să traverseze râul. Pentru că opera sa de caritate nu va fi de calitate, cei doi soți consideră că sunt blestemați și la nașterea pruncilor, unul dintre aceștia moare. Dar Li Ming va face un gest pe care mulți îi va uimi și îl va înlocui pe cel dintâi cu un alt copil…
Naratorul este prezent prin detalii, ironic, este omniscient, parcă e martor la întâmplări și se concentrează să relateze o acține, fără să alterneze planurile și să amestece trecutul cu prezentul. Romanul se derulează în ordine cronologică, ceea ce mie îmi este pe plac, fiind mai ușor de urmărit faptele și întâmplările, mai ales că vorbim despre istorie. Nu abundă în detalii bogate, descrieri, caracterizări directe legate de estetic, iar despre vestimentație destul de puțin.
Asemănări între China și noi
Deși religia Chinei nu este creștinismul, în roman am găsit detalii interesante, detalii pe care le asemăn creștinismului sau culturii noastre. Și pentru că în romanul „O punte spre cer” are amintite și ritualuri specifice Chinei, cu caietul și creionul în față, mi-am notat câteva detalii care mi s-au părut semnificative:
- oamenii erau superstițioși;
- ouă roșii pentru vestirea pe lume a unui copil (deși contextul e diferit, mi-a atras atenția ouăle roșii);
- tava moțului de unde copilul își va alege un obiect ce reprezintă o meserie;
- lumina de la căpătâiul bolnavului pe patul de moarte;
- bani arși la înmormântare (la noi se practică pusul banilor pe pieptul decedatului);
- jelitul la înmormântare.
Recomand sau nu?
Deși istoria Chinei nu este săracă în evenimente, modul în care este abordată revoluția face ca întâmplările să fie ușor de urmărit, chiar savuros și interesant.
Una peste alta, o consider o carte bună de citit, de apreciat, și mai ales, o carte deschizătoare de drumurile cunoașterii. Pe măsură ce citești, știi că vrei să afli mai multe despre China!